Teatru de păpuși în casa monument istoric „Lăzărică Petrescu” din Târgoviște

Autori:

Brădeanu Raluca Ștefania

Indrumător:

arh. Ivașcu Bogdan

Liceu:

Liceul de Arte ”Bălașa Doamna”, Târgoviște, Dâmbovița

Credit foto:

Deftu Mihai

Am ales ca lucrarea mea să aibă ca obiectiv crearea unor workshopuri teatrale, gratuite, cu păpuși, destinate copiilor, care să cuprindă și o sală principală de spectacol, în care copiii să își poată da frâu liber imaginației și simțului artistic. Datorită acestor aspecte, în viziunea mea, teatrul este “la el acasă” într-un spațiu somptuos, impozant, unde monumentalitatea arhitecturii exterioare, clasice se îmbină cu detaliile interioare specifice stilului baroc. Astfel, am ajuns la concluzia că cel mai potrivit spațiu care ar putea îndeplini funcționalitatea unui teatru de păpuși, care să cuprindă și ateliere de lucru pentru copii, este Casa Lăzărică Petrescu, obiectul de studiu al lucrării mele, având la bază conversia funcționala a Casei Lăzărica Petrescu dintr-o clădire abandonată (ce a îndeplinit, încă din prima zi, rolul de locuință a familiei Petrescu), într-un teatru de păpuși, care va conține și un workshop. Având o bază stabilă, oferită de amplasarea sitului într-o zonă centrală și de distribuția camerelor în interiorul casei, m-am putut concentra pe modificările interioare necesare transformării funcțiunii casei, dintr-o locuință, într-o zonă de teatru și workshop pentru copii. Astfel, am creat 4 ateliere de lucru și o zonă principală de spectacol, cu scenă și spațiu destinat artiștilor, unde copiii să își poată împărtăși talentul și cu alte persoane.

Teatru de păpuși în casa monument istoric „Lăzărică Petrescu” din Târgoviște