Remodelare și extindere Casa d’Italia
Autori:
Pavel Roxana Maria
Indrumător:
arh. Ivașcu Bogdan
Liceu:
Liceul de Arte ”Bălașa Doamna”, Târgoviște, Dâmbovița
Credit foto:
Deftu Mihai
În urma analizei efectuate şi conform poziţiei sitului studiat, cea mai potrivită alegere pentru readucerea în uz atât a clădirii deja existente, cât şi a spaţiului din jurul său este aceea de a înfiinţa un centru cultural latin. Casa d'Italia, construcţia deja existentă, poate servi drept sală de expoziţii, un mic loc pentru servirea unor băuturi şi gustări cu specific, dar şi administraţia, iar, datorită configuratiei sale, parterul cuprinde două camere și un salon cu suprafața de 155 m.p., care fac posibilă aceasta organizare. De asemenea, conform procentului de ocupare al terenului (POT) care este de 45%, rezultă că suprafaţa construibilă este de 500mp, suficient pentru amplasarea unui hotel ca şi extensie. Pe lângă spaţiile alocate cazării, hotelul este prevăzut cu următoarele facilităţi: un restaurant, o sală de conferinţe şi o sală de fitness. Consider că amenajarea unei construcţii de factură turistică într-un spaţiu abandonat, lasat în paragină, în ultimele decenii, poate avea un impact pozitiv asupra cetăţenilor din punct de vedere vizual, dar şi economic. La nivel de localitate ar readuce o parte din istoria care, cândva, anima străzile străbătute atât de italieni, cât şi de români, dar ar scădea şi numărul de clădiri în pericol de prăbuşire. Pentru turişti ar reprezenta un punct de interes, dată fiind localizarea în jurul monumentului istoric Curtea Domnească, fostă cetate de scaun a României. De asemenea, accesibilitatea către obiectivele turistice este mult mai facilă, amplasarea fiind la o distanţă de aproximativ 100 de metri de intrarea în Parcul Chindiei. Datorită infuenţelor italiene, care se reflectă atât în stilul arhitectural, cât şi în istoria locului, poate constitui o atracţie pentru cetăţeni şi pentru turiştii care vor să descopere cultura italiană dezvoltată pe teritoriul ţării noastre, de la delicii culinare, la stil de amenajare, dar şi pentru italienii care se vor simţi ca acasă.
